Alegria Eco Fun - Cusaturi

06/11/2018

Atelierele noastre de slime, decorațiuni, pictură pe sticlă și bodypaint au fost pline de copii dornici de activități variate.  Așa că, ne-am pus pe treabă și am făcut slime după slime după slime J, suporturi pentru pahare, decorațiuni tomnatice și o multitudine de desene pe fețele și mâinile copiilor. Ne-am bucurat tare mult împreună cu părinții și cu copiii, am revăzut prieteni și am fost mândri să susținem această cauză. O mie de mulțumiri celor 6 voluntare care s-au implicat alături de noi și care au fost ocupate până peste cap toată ziua !
Un gând drag de mulțumire organizatorilor pentru experiența unei zile împlinitoare, alegre și duioase !

  • Ac, ață, etamină, ațe colorate, cozonac, bucurie, atenție, perseverență au fost ingredientele atelierului de cusături tradiționale de azi.
    Am început cu diferențierea câtorva materiale, pe care Andra de la Atelier Măiastra ni le-a pus la dispoziție. Copiii au putut diferenția diferite tipuri de materiale: borangicul, mătasea,  pânzătura, inul etc. Cu unele s-au mai întâlnit, altele le-au văzut acum pentru prima dată.
    A urmat semnul de carte:
    Cu ajutorul Nicoletei, copiii au realizat toate etapele: au tăiat etamina, apoi au făcut franjurile, au pus ața în acul bont (căci nu am vrut să ne accidentăm) și apoi  cusutul în cruciuliță, întâi dintr-un capăt în celălalt, apoi invers. A fost nevoie de multă răbdare și atenție și toți copiii au reușit să coase cel puțin un rând pe semnul de carte.
    În final, după atât de multă concentrare, a fost binevenită câte o felie de tort dăruită cu drag de partenerii noștri de la Căsuța bunicii.
    Le mulțumim părinților, voluntarilor și partenerilor, care au creat contextul acestui proiect!
    Mulțumim Cora și Moniny pentru drag, implicare și bucurie împărtășită!
    Felicitări copiilor! Suntem siguri că decorațiunile realizate azi  se finalizează frumos acasă!
    Iată câteva momente surprinse de prietenul nostru Daniel, căruia îi mulțumim mult!

Leave a reply
Muntenia-Bucurosi, prin Romania

Leave Your Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recente
Cele mai comentate

Sunati-ne

sau trimiteti-ne un mesaj in rubrica contact.

0740 049 540